Pachetul promoțional conține două cărți musai care vor rămâne cu tine mult după ce vei citi ultima pagină.
Femeile
După ce-și pierde locul de muncă, un fost angajat al unei fabrici de muniție, cândva scriitor aspirant, descoperă că femeile din orașul lui au dispărut peste noapte. Pornește astfel într-o căutare febrilă a feminității, cu incursiuni în amintirile refulate ale copilăriei și în sexualitatea lui reprimată.
Un bărbat care, copil fiind, obișnuia să se joace într-o fabrică de cărbune, pe atunci abandonată, se întoarce să o găsească transformată în abator, fapt ce evocă o întrebuințare încă și mai funestă: teatru de desfășurare al unuia dintre cele mai negre capitole din istoria omenirii.
Iar un tânăr scriitor, terorizat și, totodată, fascinat de prezența lugubră a unor gunoieri în locurile prin care își caută inspirația, începe alături de aceștia să răscolească trecutul ca pe o imensă groapă de gunoi.
Traduse pentru prima oară în limba română, cele trei povestiri din acest volum sunt un experiment al limbajului, încărcat de imagini percutante, de neuitat.
Opinii editoriale
„Așa ar fi scris Edgar Alan Poe dacă s-ar fi născut sub comunismul Germaniei de Est.“ Los Angeles Review of Books
„Wolfgang Hilbig e un artist de o imensă însemnătate.“ László Krasznahorkai
Femeia la 1000°C
"Scrisă într-un stil frust, cartea ne oferă un personaj central memorabil și rarisim. Vorbim despre o femeie care își prezintă trupul decrepit, dar nu uită că este femeie și vorbește deschis despre relații, preferințe și chiar nevoi sexuale."
A fost dificil să mă pun în pielea unei femei, au fost anumite lucruri pe care nu le știam. De exemplu, nu am avut niciodată menstruație, a trebuit să mă informez despre asta. Cum este să te culci cu un bărbat? N-am făcut nici asta niciodată. Cum este să fii violată? A trebuit să fac un efort să-mi imaginez noi experiențe, dar asta este frumusețea când scrii ficțiune: poți deveni orice, poți descrie lumea din perspectiva unui copil, a unui câine, a unei păsări. Totul este permis! (Hallgrímur Helgason)
Descoperă mai multe cărți scrise de Wolfgang Hilbig
Dacă ți-a plăcut cartea
Pachet promo feminist (Femeile și Femeia la 1000 de grade), scrisă de
Wolfgang Hilbig, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor
Femeile
, Editura ART , colecţia musai
Dacă ți-a plăcut cartea
Pachet promo feminist (Femeile și Femeia la 1000 de grade), scrisă de
Hallgrímur Helgason, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor
Femeia la 1000°C
, Editura ART , colecţia musai
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota