Pachet școlar clasa a III-a (În tandem, Jim Năsturel și Lukas, mecanicul de locomotivă, Istoria lui Răzvan)

Cunoscutul scriitor german Michael Ende (12 nov. 1929 - 28 aug. 1995), devenit celebru mai ales prin romanele sale pentru copii, a fost, de asemenea, actor, critic de film (la radiodifuziunea bavareză) şi autor dramatic. Este fiul artistului plastic Edgar Ende, cu care a avut o relaţie tensionată, marcată de scurte momente de reconciliere. Una dintre cărţile lui, Der Spiegel im Spiegel. Ein labyrinth, un volum de povestiri suprarealiste, este ilustrată cu optsprezece dintre litografiile tatălui său. Intenţionând să devină actor, Ende a studiat teoria interpretării clasice şi moderne şi a audiat cursuri de regie. La încheierea studiilor, a fost repartizat la un teatru de provincie. Deşi nu a avut apariţii remarcabile pe scenă, actoria a fost benefică pentru cariera sa literară.
După ce fusese respins de mai multe edituri, primul roman al lui Ende, Jim Năsturel şi Lukas, mecanicul de locomotivă, apare, în 1960, la editura Thienemann din Stuttgart, urmat, în 1962, de cea de-a doua parte a cărţii, Jim Năsturel şi cei 13 sălbatici. Ideile şi tematica celor două cărţi contrastează cu ideologia rasistă a evoluţiei, promovată în Germania celui de-al Treilea Reich, în care a copilărit Ende.
Din 1970, Ende s-a stabilit la Roma împreună cu soţia sa, Ingeborg Hoffmann. În 1973 îi este publicat, în Germania, romanul Momo, la care lucrase timp de şase ani; acesta va fi tradus în peste 30 de limbi.
Solicitat să participe la a doua ediţie a Antologiei inocenţei, coordonată de scriitorul român Iordan Chimet, Ende devine prietenul acestuia. Au purtat o corespondenţă adesea clandestină (din cauza restricţiilor impuse de regimul comunist din România acelor vremuri), care a fost ulterior publicată de Chimet sub titlul Scrisori printre gratii. Ende va împrumuta din feeria lui Chimet, Închide ochii şi vei vedea Oraşul, un personaj, Elli, pentru o piesă de teatru în versuri şi în proză, transpusă ulterior pe muzică. În 1979 apare romanul Povestea fără sfârşit, „o carte pentru copii, potrivită şi pentru adulţi" şi „o carte pentru adulţi, potrivită şi pentru copii", după cum a numit-o critica. Povestea fără sfârşit este ecranizată în 1983, dar Ende consideră filmul un produs strict comercial, care s-a îndepărtat mult de romanul său; a urmat un proces pe care scriitorul l-a pierdut. În 1986, romanul Momo a fost, la rândul său, ecranizat; de această dată, autorul s-a arătat destul de mulţumit de film.
În 1985, după moartea lui Ingeborg, Ende se reîntoarce în Germania. Aici se recăsătoreşte, în 1989, cu traducătoarea japoneză a cărţilor sale, Mariko Sato.

Află mai multe despre autor şi despre carte de pe michaelende.de/en.

Premii obţinute de Michael Ende:
Premiul literar al Berlinului pentru tânăra generaţie, 1960
Premiul Hugo-Jacobi, 1967
Premiul Germaniei pentru literatură pentru tineret, 1962
European Literary Award for Books for Young People, 1974
Premiul Nakamori, 1976
Premiul Buxtehunder Bulle, 1979
ZDF's Bookworm Award, 1980
Premiul Wilhelm Hauff pentru activitatea remarcabilă în domeniul literaturii pentru copii şi tineret, 1980
Premiul Germaniei pentru literatură pentru tineret, 1980
Marele premiu al Academiei germane pentru literatură pentru copii şi tineret, 1980
European Literary Award for Books for Young People, 1981
Premiul Janusz-Korczak pentru opera completă, 1981
Marele premiu al Germaniei pentru literatură pentru copii şi tineret, 1981
Premiul Cele mai frumoase cărţi ale Germaniei de Vest, 1981
Premiul japonez pentru cea mai bună traducere de literatură contemporană, 1982
Premiul literar Kiwanis, Reggio, pentru opera completă, 1982
Premiul Lorenzo Magnificul pentru opera completă, 1982
Autorul anului 1982
Premiul Peniţa de argint a Rotterdamului, 1983
Cartea de copii a anului, premiu oferit de Ministerul Culturii spaniole, 1983
Premiul Sympathy al Romei, 1985
Premiul German Fantasy, 1987
Premiul Zurich pentru cărţi pentru copii, 1989
Medalia de aur şi Distincţia de merit a Republicii Federale Germane, 1989
Premiul Germaniei pentru literatură pentru tineret, 1993
Premiul Curt Laßwitz pentru cea mai bună povestire a anului, 1993
Premiul Bad Wildbad pentru cărţi pentru copii şi tineret, 1996

Premii obţinute de Michael Ende pentru volumul Jim Năsturel şi Lukas, mecanicul de locomotivă:
Premiul Germaniei pentru literatură pentru tineret, 1961
Premiul Hans Christian Andersen, 1961
Lista de onoare IBBY pentru traducerea în limba italiană, 1988

Copyright foto © Caios Garrubba

Erich Kästner s-a născut pe 23 februarie 1899 la Dresda. A scris poezii, romane, povestiri, dar a devenit celebru în toată lumea mai ales datorită cărţilor sale pentru copii. Scriitorul s-a născut într-o familie săracă. Tatăl său era şelar (făcea şei pentru cai), iar mama casnică. Pentru a suplimenta venitul familiei, mama lucra din când în când ca frizeriţă. Erich Kästner a avut o relaţie foarte apropiată cu mama sa. După plecarea de la Dresda, îi scria mamei sale în fiecare zi. Figura mamei iubitoare şi autoritare apare în majoritatea scrierilor sale. După studii de istorie, literatură, filozofie şi teatru pe care le urmează la Leipzig, scriitorul pleacă la Berlin, unde lucrează ca jurnalist. În octombrie 1929 apare cartea Emil şi detectivii, care va deveni cea mai cunoscută carte pentru copii a scriitorului. A fost tradusă în peste 59 de limbi şi s-a vândut în milioane de exemplare în întreaga lume. Cartea a inspirat mai multe ecranizări de succes. Erich Kästner a scris numeroase cărţi pentru copii, între care 35 Mai (1932), Cele două Lotte (1949) ş.a. În 1960, Erich Kästner a primit Premiul Hans Christian Andersen, cea mai înaltă distincţie pentru literatura pentru copii. Scriitorul s-a stins din viaţă pe 29 iulie 1974, la München.

Jacqueline Wilson s-a născut în Somerset. Mai întâi a lucrat la o editură, apoi, timp de doi ani, a fost jurnalistă la o revistă pentru ca în fi nal să se îndrepte cu succes spre meseria de scriitoare. Deşi e cunoscută în primul rând datorită cărţilor ei pentru copii, Jacqueline a scris un număr de romane poliţiste şi câteva piese de teatru, transmise la Radio 4; de asemenea, a ţinut cursuri de scriere creativă pentru copii. Jacqueline are o colecţie impresionantă de peste zece mii de cărţi!

Locuieşte în Surrey şi are o fiică.