Povestea vorbii

Anton Pann (c. 1796–1854), „finul Pepelei, cel istet ca un proverb” – cum l-a numit Mihai Eminescu –, unul dintre intemeietorii culturii noastre, a fost poet, folclorist, profesor si compozitor de muzica religioasa. Este cel care a compus muzica imnului national al Romaniei.

„Alaturat adesea de Creanga si Caragiale, nu e insa cu adevarat comparabil cu niciunul din ei: povestitor indemanatic, n-are geniul primului; «lingvist» miraculos, dar nu constient, e departe de a avea arta celui de al doilea. Simpatia de care se bucura este insa usor de inteles si, as adauga, perfect indreptatita. Pann ramane unul dintre cei mai inventivi scriitori romani sub raportul vocabularului, comediograf instinctiv al cuvantului. Povestea vorbii e, in definitiv, o inlantuire de expresii paremiologice, urmate de anecdote versificate, pe tema prostiei, betiei, cusururilor, moravurilor si asa mai departe. Introducerea la primul capitol sugereaza deja insusirea de capetenie care este usurinta de a vorbi in proverbe, trecand de la unul la altul, cu dexteritate.”Nicolae Manolescu 

Fragment:

"     Povestea vorbii 
Un taran mergand odata-n casa unuia poet 
(Ca ingrijitor al viei s-al livedei cu pomet) 
Si cu carti, hartii gasindu-l: — Domnule — ii zise el — 
Eu ma mir cum totdauna poti sedea tot singurel! 
Iar poetul ii raspunse: — Eu sunt singur num-acum, 
Ca cu tine sez de vorba, insa numai eu stiu cum. 

Vizita sau cercetarea unuia nepedepsiti 
Este mare greutate-n casa celui procopsit. 
Sau 
Numai atunci este singur cel ce este procopsit, 
Cand sta de vorba in casa ca omul nepedepsit. 
De aceea a zis unul: 
De frate, frate sa-mi fii,
 Dar la noi mai rar sa vii. 
Ca 
Cati merg mai des sa se vaza, 
Cinstea li sa-mputineaza. 
Cum a zis un prost: 
De cate ori la biseric-am mers, 
Popa salcie mi-a dat; 
Daca am inceput sa merg mai des, 
La mine nu s-a uitat. [...] "