Miruna Șmit este o artistă foarte tânără și talentată, care a debutat la Editura Grafic cu volumul Ruine, un roman grafic în care imaginea are întâietate, iar cuvintele sunt reduse la strictul necesar...
Sunt cărți care te fac să ai o părere mai bună despre tine: uite, personajul acela procrastinează mult mai mult; sau celălalt a ajuns și el la o vârstă respectabilă și tot nu știe ce vrea să facă cu v...
„Căci tu, băiețelul meu în pijama cu broscuțe, ești iubit, iubit, iubit, iar eu îți cânt numele în fiecare noapte.”
Cred că replica aceasta m-a făcut să-mi dau seama că, în articolul anterior, m-am...
Un bărbat adus de spate, cu mâinile în buzunar și o pălărie trasă de cap merge prin ploaie, cu apa șiroind de sus până jos. Se uită la picioare, dar nu pare să vadă pe unde calcă. În față se vede un h...
Pe 10 octombrie 2024, Han Kang a fost desemnată câștigătoarea Premiului Nobel pentru Literatură. Autoarea sud-coreeană, în vârstă de 53 de ani, a fost elogiată pentru „proza ei poetică și intensă care...
Iranul de după Revoluția Islamică din 1979, puritanii americani, societatea canadiană de după cel de-al Doilea Război Mondial, dar și România lui Nicolae Ceaușescu s-au aflat, se pare, printre sursele...
Odată ce citești Inventarea naturii. Aventurile lui Alexander von Humboldt eroul uitat al științei, de Andrea Wulf, te gândești imediat că subtitlului cărții i-ar mai trebui adăugat un „pe nedrept” („...
Vi s-a întâmplat să citiți un text, o carte și să vă transporte imediat în alt timp, în alt spațiu? Asta am pățit când am deschis Două loturi, adaptarea în bandă desenată realizată de Valentin Ionescu...
Cântul lui Ahile este un roman scris de autoarea Madeline Miller. Această repovestire a mitului lui Ahile, eroul legendar din mitologia greacă, este una de-a dreptul magică și are un iz de literatură...
„În realitate, însă, zbiară din toți rărunchii, cu aproape douăzeci de decibeli mai tare decât boxele de la un concert Black Sabbath (făcând astfel de rușine performanța sonoră a celebrului solist al...
Știți teancul (rafturile?) acelea de cărți pe care le păstrați pentru citit la pensie? Cred că ar fi bine să vă orientați atenția spre cercetarea leacurilor antiîmbătrânire, dacă vreți să ajungeți măc...
Părinți din toate țările, uniți-vă! Și faceți haz de necaz, căci cu ce altceva puteți ține piept nopților nedormite, cafelelor reci băute târziu în zi, frustrărilor diversificării, panicilor cauzate d...