Cronică de cititor: „Eram ca doi zei în zorii lumii” – despre „Cântul lui Ahile”, de Madeline Miller

Cântul lui Ahile este un roman scris de autoarea Madeline Miller. Această repovestire a mitului lui Ahile, eroul legendar din mitologia greacă, este una de-a dreptul magică și are un iz de literatură clasică. Deși titlul îl aduce în prim plan pe Ahile, intriga este văzută din perspectiva lui Patrocle, iar povestea se centrează în mare parte pe relația dintre cei doi. Romanul explorează legătura lor profundă și pasională, dar și evenimentele care au dus la Războiul Troian. Personal, nu mă consider o mare fană a genului ficțiune istorică, însă această repovestire dramatică m-a acaparat.

Fiind o carte super-mega hyped în comunitatea cititorilor (bookstagram, booktube, booktok, etc.), recunosc că am avut emoții doar la gândul de a începe să o citesc. Cu toate că este atât de apreciată la nivel internațional, anterior lecturii am reușit să mă țin departe de informațiile importante despre subiect. Pe lângă asta, nu cunoșteam nici mitul original când am început să o citesc. Pe scurt, mă bucur nespus că am avut parte de o experiență cu adevărat autentică și vă recomand să faceți la fel dacă vă regăsiți în situația mea. 
 

Cântul lui Ahile de Madeline Miller
Editura Paladin, colecția Fantasy Masters, 2023
Traducere din limba engleză de Ioana Filat și Mihai-Dan Pavelescu

Încă din primele pagini am simțit emoții puternice care m-au însoțit până la final. Povestea se desfășoară lent, Madeline Miller are un stil apăsător și captivant. Odată cu Patrocle, ajungem să cunoaștem vulnerabilitatea care se ascunde în umbra naturii umane și a relațiilor cu ceilalți. Mi-a plăcut foarte mult modul poetic prin care autoarea redă complexitatea personajelor și dinamica lor complicată în cadrul unei societăți profund afectate de război. Suntem martori și la dezvoltarea și, implicit, la maturizarea personajelor odată cu experiențele prin care trec. 

Despre Cântul lui Ahile aș spune că este în esență un roman de dragoste, care abordează și teme precum identitatea, destinul și costul eroismului. Mi-a plăcut enorm felul în care este portretizată iubirea profundă și pasională. Unul dintre citatele mele preferate sună așa: „Eram ca doi zei în zorii lumii, atât de copleșiți de bucurie, că nu mai aveam ochi decât unul pentru celălalt.”. Nu pot să nu menționez și cel mai faimos citat, care cu siguranță a convins multă lume să citească romanul: „Îl știam doar după atingere și după miros; l-aș fi cunoscut și orb de-aș fi fost, după răsuflare și după sunetul tălpilor pe pământ; l-aș fi cunoscut și mort, la capătul lumii.” 
 

Bucuroasă, pot zice că totul a fost fix cum îmi imaginam eu, îndeplinind cumva toate așteptările mele sau poate chiar mai mult. Știam că este o poveste cu impact emoțional semnificativ, dar nu am estimat corect în ce măsură. Intensitatea nu s-a lăsat mult așteptată. Perspectiva lui Patrocle a fost pătrunzătoare, emoționantă și tandră. Prin ochii lui, putem vedea toate fațetele lui Ahile, eroul idealist care caută să își îndeplinească destinul și să atingă gloria. Cei doi se completează perfect, compasiunea lui Patrocle și îndemânarea lui Ahile fiind predestinate.  

Mi-a plăcut structura cărții, modul în care au fost prezentate schimbările care apar pe parcurs și curgerea timpului. Nu prea m-am înțeles însă cu câteva capitole din partea de mijloc a cărții. Acelea au mers mai greu din cauza lipsei acțiunii și a descrierilor amănunțite. Focusul s-a mutat pe alte aspecte, care nu m-au atras în mod special, dar acea porțiune nu mi-a afectat părerea generală și i-am oferit cărții 5 steluțe dintr-o suflare. Fără doar și poate este o capodoperă literară tragică și nu pot decât să vă îndemn și pe voi să îi acordați o șansă, dacă nu ați făcut-o până acum. 

Text și fotografii de Carina - o găsiți pe Instagram la @readsmoon