A trecut întâi o boare pe deasupra viilor....

A fost emoționant să recitesc, peste ani, poezia Rapsodii de toamnă a lui George Topîrceanu (din volumul Balade vesele și triste, apărut în 1920) și să revăd frumoasele ilustrații de Ethel Lucaci Băiaş, artistă cunoscută mai ales pentru gravurile pe care le-a realizat în anii ‘70-‘80. Am avut șansa să le admir într-o expoziție găzduită de MNAC, alături de minunatele desene ale soțului ei, Silviu Băiaș – cel care a ilustrat, printre alte cărți pentru copii, Bertoldo și Bertoldino, reeditată recent în colecția „Arthur retro”.

Am și astăzi în biblioteca părintească ediția din 1988 a Rapsodiilor, împreună cu Cățelușul șchiop, ilustrată tot de Ethel Lucaci Băiaş. Recunosc, mă cam feresc să deschid cartea Elenei Farago, care mi-a frânt inima în copilărie – în schimb, a fost o mare bucurie să recitesc versurile lui Topîrceanu, care au o candoare și o sensibilitate tivite cu melancolie, evidentă chiar și acum, la începutul verii, când toamna este departe. Din fericire, versurile au și umor, completat de minune cu ilustrațiile jucăușe ale doamnei Băiaş. Câteva desene mi-au răscolit amintiri vechi: din străfundul memoriei s-au ivit fața uimită a salcâmului, obrajii îmbujorați ai măselariței, gărgărița care-și caută mirele, mort de inaniție sub trei grăunțe (of, săracul!).

Nu cred c-am înțeles în copilărie ce înseamnă bejanie, schivnic, strungă, povarnă, răstoacă sau melopee, iar pentru ultimele trei a trebuit și acum să caut sensul în dicționar. Cu mintea de adult, am remarcat că Rapsodiile sunt și un mic tratat de botanică, entomologie și ornitologie, în care apar lăstuni și campanule, bâtlani și mătrăgune, lișițe și dalii, toate dotate cu trăsături omenești. M-am întrebat dacă poezia lui Topîrceanu ascunde o simbolistică anume și, într-adevăr, în revista Școlii nr. 19 din Brașov am întâlnit următoarea interpretare (dacă am aflat lucrurile astea cândva, între timp le-am uitat): profesoara Dina-Maria Vițalariu spune că George Topîrceanu, care a luptat pe front și a fost prizonier de război între 1916 și 1918, a scris Rapsodii de toamnă ca o alegorie a societății românești dinaintea izbucnirii Primului Război Mondial. Asta doar ca o informație de cultură generală, căci versurile pot fi gustate cu mare plăcere și fără a cunoaște povestea din spatele lor.

N-a fost deloc simplu să aleg câteva strofe, fiindcă toate mi s-au părut la fel de frumoase și, când mă hotăram la unele, altele mi se păreau mai potrivite. Așa că m-am oprit la versurile despre sosirea Toamnei:

Iat-o!… Sus în deal, la strungă,

Aşternând pământului

Haina ei cu trenă lungă

De culoarea vântului,

S-a ivit pe culme, Toamna,

Zâna melopeelor,

Spaima florilor şi Doamna

Cucurbitaceelor…

Lung îşi flutură spre vale,

Ca-ntr-un nimb de glorie,

Peste şolduri triumfale

Haina iluzorie.

Apoi pleacă mai departe

Pustiind cărările,

Cu alai de frunze moarte

Să colinde zările.

Un text de Ema Cojocaru

Rapsodii de toamnă, George Topîrceanu

Ilustrații de Ethel Lucaci Băiaș

Colecția Arthur retro

Editura Arthur, 2019