Cărți care-ți pot stabili următoarea destinație de vacanță

16 august 2018
Cărți care-ți pot stabili următoarea destinație de vacanță

Vi s-a întâmplat vreodată să simțiți impulsul de a pleca imediat spre o anumită destinație de care ați aflat dintr-o carte? Mie da, și nu o dată. Gdańsk, Napoli, insula Guernsey, Mexic, Islanda, toate aceste locuri au ajuns pe lista mea după ce un autor mi-a trezit interesul pentru un oraș sau o țară. Totodată, înaintea unei călătorii, mi-am făcut un obicei din a citi măcar o carte a cărei acțiune se petrece în locurile pe care urmează să le vizitez. Fie că ați fost deja în vacanță, fie că visați cu ochii deschiși la tărâmuri necunoscute, Ema Cojocaru a selectat pentru voi cinci titluri care vă pot inspira în călătoriile viitoare.

 

Familia mea și alte animale, de Gerald Durrell

 

Corfu este una dintre insulele mele preferate, pe care am vizitat-o deja de două ori și unde m-aș întoarce oricând. Mă bucur că există o trilogie despre această insulă, bazată pe povestea adevărată a familiei Durrell, care lasă în urmă cețoasa Anglie și se mută în însoritul Corfu, unde are parte de tot felul de pățanii amuzante. Editura Art a publicat și Păsări, lighioane, rubedenii, al doilea volum din trilogie.

 

 

Bambini di Praga, de Bohumil Hrabal

 

Dacă vreți să aflați informații concrete despre Praga, recomand excelentele volume cu reportaje literare ale lui Mariusz Szczygieł, Gottland și Raiul pe pământ. Pe de altă parte, dacă vreți să vă familiarizați cu felul de a fi al cehilor, nu poate fi o alegere mai bună decât Bohumil Hrabal. Este inegalabil când vine vorba să surprindă acel amestec de naivitate, umor, nesăbuință și melancolie, specific compatrioților săi.

 

Inelele lui Saturn, de W. G. Sebald

 

Scriitura lui Sebald este greu de introdus în tipare și ceva mai dificil de parcurs, iar Inelele lui Saturn nu face excepție. Îl însoțim pe narator în drumul lui prin comitatul Suffolk, însă narațiunea depășește granițele unui simplu jurnal de călătorie, căci locurile în care ajunge și oamenii pe care-i întâlnește sunt puncte de pornire pentru reflecții despre natura umană, dar și pentru meditații pe teme istorice, culturale și literare.

 

 

Primăvara la Roma a doamnei Stone, de Tennessee Williams

 

Roma, vechiul oraș cu ale sale ruine pline de farmec, este decorul perfect pentru actul dramatic ce o are în centru pe doamna Stone. Ajunsă la Roma după moartea soțului și renunțarea la cariera de actriță, femeia în vârstă de 50 de ani se confruntă cu pierderea frumuseții și a gloriei. Este primul roman al dramaturgului, inspirat de aventurile amoroase pe care le-a avut la Roma, în primăvara și vara anului 1948.

 

 

Cometă în Momilandia, de Tove Jansson

 

Ok, ok, lumea mominilor nu există cu adevărat, dar cine spune că putem călători doar spre destinații concrete? Dacă vi se face poftă de o scurtă vacanță, o evadare într-o lume imaginară poate fi la fel de reconfortantă – iar aventurile mominilor, încântătoare și pline de umor, sunt o alegere potrivită pentru cititori de toate vârstele. Totuși, dacă vreți o poveste în cheie realistă, puteți citi Cartea verii, despre o bunică și o nepoată care petrec câteva luni pe o micuță insulă din Golful Finlandei.

Recomandări (343) Interviuri (74) Noutăți (128) Artstagram (71) Titluri în focus (246) Evenimente (89) Cartea în 3 minute (5) Topuri (22) Școală (8) Artstagram 4 (12) Concursuri (63) Comemorări (6)
Interviu cu traducătoarea Raluca Davicenco despre  Mafalda
Interviu cu traducătoarea Raluca Davicenco despre Mafalda de Ema Cojocaru 25 martie 2026
Interviu cu traducătoarea Raluca Davicenco despre Mafalda: „Mă bucur că Mafalda a venit în viața mea. A fost atât de neașteptat, încât i-aș spune ch...
Mai multe
„Străin într-o lume străină”, Robert A. Heinlein de Liviu Szoke 17 martie 2026
Dacă ar fi să facem o comparație rapidă între Infanteria stelară și Străin într-o lume străină (cele două volume de Robert A. Heinlein discutate până...
Mai multe
Interviu cu Cosmin Perța despre „Hate Me Love”
Interviu cu Cosmin Perța despre „Hate Me Love” de Ema Cojocaru 12 martie 2026
Interviu cu Cosmin Perța despre volumul Hate Me Love: „Am fost mereu conștient că poezia nu poate fi o carieră și nu-ți poate asigura subzistența, dar...
Mai multe
Logo
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART