Interviu cu poetul Andrei Zbîrnea despre volumul „Valea Săpunului” (colecția / pocket)

Poetul Andrei Zbîrnea intră în / pocket cu volumul Valea Săpunului, al șaptelea volum al colecției coordonate de Mihók Tamás, și ne răspunde la câteva întrebări în interviul de mai jos. 

Ce ne poți spune despre tine, Andrei Zbîrnea? Din scurta prezentare inclusă în volumul Valea Săpunului, aflăm că moderezi întâlniri de poezie, te ocupi de antologii poetice, scrii despre trupe muzicale și studiezi suedeza în timpul liber. Te rog să completezi acest portret pentru cititorii colecției /pocket. Ce te emoționează, ce te enervează? 
 

În primul rând, mi-ar plăcea să descopăr o modalitate prin care ziua mea să poată avea 30 de ore. Asta ca să mă pot ocupa de cele menționate de tine mai sus și de alte câteva, fără să obosesc la fel de tare ca acum. Atunci, nu mi s-ar mai părea că 8 ore de somn consumă mult timp. 

Revenind la întrebarea ta și dacă înlătur cele 40 de ore de job/săptămână, îmi rămâne încă spațiu (în special mental) pentru proiectele în care-mi place să mă implic. Ele sunt legate în special de poezie contemporană și de muzica rock/metal. Unele dintre ele sunt de scriere creativă (Mornin’ Poets), altele sunt recenzii de concerte/albume și interviuri cu artiști (Discograficul meu din Revista Familia sau textele de pe Metalforce). 

Alteori, moderez evenimemente pe la FILIT Iași sau maratoane de poezie, cum e deja cel tradițional PEN, de Ziua Internațională a Poeziei. Și, printre atât de mult scris despre și organizat proiecte și întâlniri literare, încerc să mai strecor și scrisul meu. Poezie, câteodată și proză. Să fiu sincer, în ultima vreme nu prea mi-a mai ieșit. Așa că dacă se întrevăd la orizont energie, resurse interioare și o oră liberă, profit din plin să mâzgălesc ceva.

Andrei Zbîrnea cu volumul „Valea Săpunului” (Foto: Ema Cojocaru)

Uite, ceva super-recent care, cumva, m-a enervat că m-a emoționat, pentru că nu știm încotro merge giga-industria asta a inteligenței artificiale. Un clip de pe TikTok, o melodie cântată de un muzician generat cu AI, care se afla în fața unui juriu de la un concurs celebru din Statele Unite. La prima vedere mi s-a părut că am în față un septuagenar, care din cauza greutăților vieții nu a apucat să lucreze pe partea artistică. Îmi dădea vibes de Bruce Springsteen sau chiar de Johnny Cash. În primul minut, o emoție puternică m-a străpuns și, curios din fire, am vrut să aflu cine e artistul. Totuși, observând că toți cei din public lăcrimau, mi-am dat seama că ceva e putred în clipul respectiv. Așa că am intrat în secțiunea de comentarii și m-am lămurit că bătrânelul nostru nu exista de fapt. Acum îmi e foarte greu să anticipez dacă voi mai trece curând printr-o experienţă asemănătoare și dacă voi mai lăcrima la ceva generat cu sau de inteligența artificială.


Bogdan-Alexandru Petcu spune următoarele lucruri despre volumul tău: „Prin mitizarea, demitizarea și remitizarea unui spațiu, Valea Săpunului încheie proiectul lui Andrei Zbîrnea început cu nick cave@bergen”. Cum te-ai apropiat de poezie și ce te-a făcut să continui să scrii? 

M-am apropiat târziu de poezie, în mod real, după 22 de ani. Nu am citit foarte multă în gimnaziu și liceu. Însă, după ce am terminat facultatea, simțeam că lipsește ceva din viața mea. Primele mele poezii, la care încă mă uit cu o formă de candoare, au fost scrise la Praga, în 2010, într-o mini-croazieră pe râul Vltava. Ele sunt prinse în cartea Rock în Praga (Herg Benet, 2011), pe care sper să o reeditez în următoarea perioadă. Au fost încercări și înainte de 2010, chiar și un debut ratat, însă nu despre asta era vorba. 

De ce am continuat? De la un punct încolo, mi s-a părut un mediu safe, în care mi-am făcut prieteni, în care am descoperit tot felul de cărți, filme și muzici interesante, recomandate de alți oameni care scriau poezie sau erau interesați de poezie. După o vreme mi-am dat seama că treaba asta cu literatura contemporană, fie ea poezie sau proză, ține de anduranță și persistență și că doar publicarea în reviste sau în volume individuale sau antologii nu mă împlinește în totalitate. Nu am scris niciodată versuri în fiecare zi și nu cred că o să ajung vreodată să fac asta. Nici măcar la pensie, o ipoteză aproape utopică la cum merg lucrurile acum, nu mă văd scriind poezie zilnic. 

Andrei Zbîrnea la Blitz Show Revial, alături de Felix Nicolau, prin 2015 (foto: arhiva personală a autorului)

Totuși, la Valea Săpunului am reușit (un timp magic, aproape ireal în prezent pentru mine) să duc la bun sfârșit câte un poem în fiecare săptămână. Între ianuarie 2023 și ianuarie 2024. Nu au fost toate prinse în versiunea finală, lucrată la sânge și în același timp magistral cu editorul și prietenul meu Mihók Tamás. 

Îmi doresc mult să mă reapuc de scris poezie în 2026, pentru că în 2025 nu am făcut-o deloc. Îmi doresc o altă voce decât cea din Valea Săpunului.

Cum ți s-au schimbat preferințele poetice de-a lungul timpului? La ce poeți și poete revii iar și iar? Dacă sunt și versuri care te urmăresc obsesiv, suntem curioși să le aflăm. 
 

Sunt câteva nume care mă urmăresc de mai bine de 15 ani, dar lista e mereu în completare. Mi-e foarte greu să vin doar cu câteva poete și poeți, pentru că sigur îmi voi aminti de alții mai târziu. Dar mă fascinează oricând să deschid o carte de Virgil Mazilescu sau să aleg la întâmplare un poem din Vânt potrivit până la tare, din cei zece poeți germani din România. 

Nu demult, am descoperit în biblioteca de la Câmpina a părinților partenerei mele o carte cu poeți nordici, apărută în traducere la noi în 1962. Exact la un an după ce se nășteau ai mei.

Andrei Zbîrnea și mama lui în Helsinki (foto: arhiva personală a autorului)

Înainte de Anul Nou, am citit și antologia Monoran, publicată la Humanitas, și mi s-a părut că, într-o lume mai bună decât a anilor ’80 și ’90, Sergiu Vaida și Ion Monoran ar fi făcut o echipă extraordinară.

Două nume importante pentru mine din poezia internațională sunt Louise Glück și Anne Carson, pe care le-am parcurs din nou recent.

Iar dacă virăm spre români contemporani, îi voi menționa pe Radu Vancu, Elena Vlădăreanu, Gabi Eftimie, Bogdan-Alexandru Petcu, Laura Francisca Pavel, Diana Cornea, Florin Partene, Aleksandar Stoicovici, Simona Popescu, Florin Dumitrescu, Raluca Urse (pe care am norocul să o editez în colecția Arcane de la Editura pentru Artă și Literatură), Adela Greceanu, Ioana Vintilă. De altfel, sunt foarte norocos să am o rubrică (aproape) săptămânală pe pagina de Instagram Minutul de Poezie. Joia cu Poezie – așa se numește – reunește poezia la care revin obsesiv.

Un poem aparte, dar unul vizual și motric, nu din cuvinte, este al doilea gol al lui Diego Maradona din partida cu Anglia, de la Mondialul din 1986. Exact anul în care m-am născut. Se potrivește mănușă cu „Tu dormi, dragostea mea. Sunt singur, am inventat poezia și nu mai am inimă”. Din punctul meu de vedere, așa sună perfecțiunea în limba română.
 

Andrei Zbîrnea la meciul Borussiei Dortmund (foto: arhiva personală a autorului)

Cum vezi tu în România prezentului posibilitățile poeziei? Care sunt punctele forte și punctele slabe ale industriei cărții de poezie? Atunci când te implici, cum ai descrie unghiul din care o faci? 

Există multe unghiuri din care se poate privi poezia românească din anii aceștia. Chiar dacă nișată, ea a adăugat recent elementele de performance și slam. Există multe astfel de manifestări în București, Cluj, Timișoara, Sibiu, Iași. Swords-ul de la Control e doar una dintre ele. Avem campionate naționale și reprezentare internațională. 

Totuși, există încă interes pentru a debuta pe hârtie, chiar din rândul Generației Z. Am pus degetul pe această rană chiar recent, când am fost invitat la Poezie! Nu poem. Majoritatea celor prezenți acolo, având vârste între 20 și 28 de ani, visează cumva să scoată o carte. Și nu în format pdf.

Chiar dacă editurile dedicate poeziei nu mai scot atât de multe volume cum o făceau înainte de pandemie și până la declanșarea războiului din Ucraina, există încă 5-6 la care merită să publici sau să debutezi. Iar pentru mine e o bucurie enormă să fac parte din echipa /pocket și să pot coordona la rândul meu o colecție dedicată poeziei, Arcane. Două nume vi le-am dat eu, vă las vouă șansa de a le ghici pe celelalte.

Andrei Zbîrnea, moderator la Noaptea Albă a Poeziei de la FILIT alături de Miruna Vlada și Radu Vancu
(foto: arhiva personală a autorului)

Puncte slabe? Distanța tot mai mare între elitism și „dăm poezie la toată lumea”. Polarizarea nu ajută nici în poezie, cum nu ajută nici în societate. Părere nepopulară: poezia nu e nici chirurgie cerebrală, însă nici nu o poate scrie oricine. Hai să găsim un loc in between și să nu mai reacționăm cu „eu asta simt” la orice formă de critică constructivă. E singura opțiune pentru progres, inclusiv în poezie.

Laura Francisca Pavel spune că în Valea Săpunului există „o fervoare a etosului hipster, tradusă într-o frazare poetică energic-tensionată și într-o logică afectivă alternativ gravă și ludică, pe ritmuri pop-rock”. Ești de acord cu aceste observații, sau îți percepi volumul în funcție de cu totul alți parametri?

Deși poate fi un clișeu, voi spune că misiunea mea s-a încheiat în momentul în care am terminat de scris rezolvat ultimele track-changes de la Tomi. Voi zice doar atât: spre deosebire de cărțile mele mai vechi, Valea Săpunului se poate citi și la întâmplare, dar și urmărind un fir roșu cursul Văii Săpunului. Ar putea să fie pe placul celor care caută versuri instagramabile, dar și al celor care vor să descopere un mic petic de Norvegia. Nu vreau să dau totuși spoilere. Cumpărați cartea și putem discuta apoi la o cafea. 
 

Vorbește-ne un pic despre volumul Valea Săpunului – despre tematică, motive recurente, temeri revizitate, mici-mari obsesii. Care au fost pentru tine sursele de inspirație și catalizatorii procesului creativ? Cum ai ales titlul?

Am știut că voi avea sintagma „Valea Săpunului” în titlu chiar de la scrierea primului text. Nu mi-am propus, la începutul lui 2023, momentul când am scris primele poeme, să produc un volum. Avusesem o pauză de aproape doi ani de la nick cave@bergen și nu excludeam ideea că poate asta a fost pentru mine călătoria scrisului de poezie. Și apoi s-a întâmplat VS. 

Principala sursă de inspirație pentru mine a fost Drumul, cei 323 de kilometri (pe calea ferată) între București și Sibiu, de fapt Berceni și Valea Săpunului. Iar a doua a fost călătoria extraordinară de opt zile în Norvegia, la invitația prietenului meu, traducătorul lui Mircea Cărtărescu în limba norvegiană, Steinar Lone. De altfel, unul dintre poemele acestei cărți a fost scris în casa lui de la munte, un loc fabulos din inima Scandinaviei. Nu vă spun exact care poem, însă e clar că dacă voi reveni, îl voi ruga pe Steinar să-mi arate foaia pe care am scris prima versiune a poeziei.

O temă importantă a acestei cărți e dorința de apartenență la un singur spațiu și dificultatea de a gestiona ping-pongul dintre cele două orașe. Nu aș intra prea mult în povestea cărții, e cea mai vulnerabilă apariție editorială a mea de până acum. Și sper să o țin în continuare pe drumul ăsta. 

Deși Valea Săpunului a fost gata în ianuarie 2024, munca de editare a fost spectaculoasă și mi-a adus satisfacția de a mă desprinde de text și de a mă bucura de viața deopotrivă aerobă și anaerobă a numărului 7 din colecția /pocket.
 

În Copenhaga (foto: arhiva personală a autorului)

Cu ce așteptări intri în colecția /pocket? 

În primul rând, mă onorează să fiu coleg de editură cu nume mari precum Florin Bican, autor căruia i-am luat recent un interviu, dar și faptul că Valea Săpunului beneficiază de o copertă superbă (chapeau, Anna Grozavu și Alexandru Daș). Sunt super-fericit că am așteptat cu publicarea pentru a mă bucura de un produs finit splendid și de o expunere mai mare decât am avut în trecut cu celelalte cărți.

Cea mai mare așteptare (nu cred în ideea de a nu avea deloc așteptări) este să ajung la cât mai mulți cititori, care să vină cu interpretări cât mai diverse. Și, de ce nu, să mai public și alte cărți în ecosistemul ART. 

Pe lângă primele două evenimente cu Valea Săpunului, de la Gaudeamus, respectiv Oradea (Pragul Vaida), vor mai urma și altele (discutate sau deja confirmate) la București, Buzău, Bacău și Câmpina. Vedem dacă se mai concretizează și altceva. 

Care sunt versurile tale preferate din volum? Iată ce am remarcat eu, printre altele: „ultima formă de iubire vine din spărturi îmi spui/ traseele din valea săpunului se configurează după/ pălăria de lână/ și după singurul fluture supraviețuitor dintr-o/ coală maronie/ desenează-mi contururi inexacte/ ca și când ai culege recolta sălbatică din valea săpunului”.

N-aș favoriza anumite versuri în detrimentul altora, însă voi lăsa aici, pe blog, două calupuri scurte, din ciclurile Sommer respectiv Dem femte årstiden (care înseamnă „al cincilea anotimp”):

„salvez cadrul// lumina stinsă insectele digitale coboară în buncăr/ dincoace: o cioară pândește un șoricel sub o mașină/ mă opresc lângă ea să-mi exersez revenirea/ în limitele clare ale prezentului” (Spor Av Nord. Insectele Digitale, p. 41)

și

(Dopoguerra, p. 78)

O piesă muzicală/album sau film/serial care i-ar veni mănușă volumului Valea Săpunului este…

(Dacă mă întrebi peste trei săptămâni, probabil că va fi altul.) Momentan, voi spune Múm – Green Grass Of Tunnel, iar ca film orice îți face cu ochiul din catalogul lui Joachim Trier. De ce nu, poate chiar recent nominalizatul și mult-discutatul Sentimental Value. Oricum, ceva din nordul continentului. Și, ca să închid triada boreală, voi recomanda și o carte nordică, Trilogia Copenhagăi a lui Tove Ditlevsen.