Întalnire tarzie

„Nicolae Velea este un ironist cu o remarcabila capacitate de inventie verbala, unul dintre cei mai fini pe care i-a produs proza romaneasca dupa 1960. Punctul lui de plecare este, prin placerea spectacolului verbal, Marin Preda din O adunare linistita, dar si Creanga prin siretenia limbajului si gustul pentru personajele dugoase, sucite, in genul lui Danila Prepeleac. Un spirit folclorizant si un Creanga al ArgesuluiN. Velea nu aspira totusi sa fie. Taranii lui sufera de un complex al rafinamentului si trec, ca aristocratii din proza lui Proust, prin stari abstracte de  neliniste. Un taran isi priveste dimineata degetele de la picioare si simte o bucurie eliberatoare, un altul aude sunetele vechii lui proprietati si cade la ganduri rele. O invatatoare in preajma pensionarii se simte cotropita de o bucurie a faptelor marunte si, prevazatoare, isi chibzuieste si fragmenteaza sentimentele. Taranul care isi priveste cu mila bucuroasa degetele mai are o boala (boala mea): sta cu burta in sus si se uita la cer fara sa se gandeasca la nimic. El are, cu alte cuvinte, simtul contemplatiei si al gratuitatii, neobisnuit intr-o lume reputata pentru practicismul ei ingust.“ - Eugen Simion

Cele 28 de povestiri din volumul Întâlnire târzie, semnat Nicolae Velea (n.13 apr.1936 Cepari, Arges – d.31 ian. 1987, Bucuresti) abordează subiecte diverse.

Titluri precum În treacăt, Răgaz întins, Zbor jos, Poarta, Noapte și altele ne poartă printre tulburător și amuzant, ieri și azi, oameni și locuri – toate, secvențe ivite fulgurant, sugerând starea, după care dispar, pentru a face loc altor emoții, altor întrebări, altor destine.

În mediul rural se petrec de ceva timp schimbări majore. Colectivizarea a venit peste oameni, iar ei se află în profundul proces al tranziției. Pământul nu mai reprezintă reperul absolut, ci mai degrabă noutățile: mașini, ochelari, funcții mărunte – tocate în imensul aparat care se cheamă partidul.

Personajele, oameni ai satelor, sunt golite de conținut, iar până la instalarea în altă matcă, au vreme – și resurse – pentru a observa particularitățile naturii, ale propriului trup fizic, dar, mai ales, aplecare către  resorturile interne.

Preluând lumea sătească de la un colos ca Marin Preda, scriitorul Nicolae Velea nu o mai păstrează însă doar între granițele tradiționale.

Cu În treacăt pătrundem abrupt în lectura volumului. Titlul, care spune, în linii mari, povestea dintre Adina și Duminică, desfășoară chiar de la început una din mărcile constante ale scriiturii: sugestia, semnificația.

În pragul vârstei de 20 de ani, Duminică se gândește că e prea tânăr, că mai are încă mult din viață în față, până să se înhame la indeleticiri serioase, majore.

De aceea, surprins de intensitatea sentimentului pentru Adina și de disponibilitatea ei, se pune pe farse. Căci doar, nu-i așa, “prea trăise iute” și, de la amvonul vârstei de 20 de ani, mai e încă atâta vreme pentru jocuri și glume…

Zbor jos ne invită să luăm parte la schimbările prin care trece copilul Andrei Prundaru. După ce, multă vreme, sentimentul că defilează în fața oamenilor ca o carte deschisă îl chinuise până la epuizare, Andrei începe să observe contrariul. Că să se convingă, stabilește niște teste. Dar, deși o victorie pe moment, libertatea de a putea alege doar el cum și cât să-l cunoască oamenii, ajunge să-l sperie.

Iar această stare surprinsă, reacția individului în fața unui ocean de libertăți, din care doar el poate alege, este una dintre cele care mi-au plăcut în mod deosebit în carte.

Citește și alte cărți recomandate de Simona Sava.