O scurtă istorie a lumii | paperback

De la Vechiul Regat Egiptean la Cruciade, de la căderea Romei la căderea Zidului Berlinului – iată ambițiosul orizont al acestei „scurte“ istorii, pe care cel mai important istoric de artă al secolului, Ernst Gombrich, a scris-o în tinerețe și care rămâne și azi una dintre cele mai citite cărți ale genului. 

Gombrich reușește să strecoare mii de ani de istorie în doar câteva sute de pagini, fără să-ți lase impresia că a uitat ceva esențial: multe dintre momentele importante ale istoriei lumii sunt aici, povestite toate pentru copii.

Aprecierile criticilor:

• „Un manifesto pentru libertate și integritate... o lectură uluitoare... o să existe multe generații viitoare de istorici care o să-i atribuie pasiunea lor de o viață pentru istorie – și pentru adevăr.” Lisa Jardine, The Times

• „Gombrich pornește la drum cu cea mai fermecătoare definiție a istoriei pe care am întâlnit-o vreodată... Fiecare pagină mustește de toleranță, rațiune și umanitate.” Amanda Vickery, The Guardian

De ce să o citești:

• Ernst Gombrich prezintă mai multe perioade istorice pe înțelesul copiilor.

• Este o foarte frumoasă și prietenoasă introducere în Istoria Universală.

• Fiecare pagină mustește de toleranță, rațiune și umanitate.

Citate interesante din carte: 

• „Tocmai cel care dorește să facă ceva nou trebuie să cunoască bine ce e vechi.”

• „Atenienii nu-și petreceau tot timpul plimbându-se încoace și-ncolo prin sălile lor cu coloane și pe terenurile de sport pentru a discuta despre esenţa lumii, despre cum s-o poţi recunoaște și despre ce este important în viaţă. Au privit lumea nu numai cu gânduri noi, ci și cu alţi ochi.

  Era ca și cum nimeni nu mai văzuse înainte lumea, așa era de nouă, de simplă și de frumoasă în reprezentările artiștilor greci.”

• „Cel mai mare lucru pe care îl poţi realiza pe pământ este să nu îţi mai dorești nimic. Aceasta este «liniștea interioară a mării» despre care vorbește Buddha, fericirea cea mare și liniștită a omului care nu râvnește la nimic pe pământ. Cel care e la fel de bun cu toţi ceilalţi oamenii și care nu cere nimic de la nimeni.”

• „Cine putea oferi multe serbări pline de bogăţie și împărţea multe grâne era iubit în Roma și putea să își permită orice. Îţi închipui că mulţi încercau să facă asta. Uneori, cineva avea sprijinul oștilor și al nobililor romani de partea sa, altcineva avea masele populare și ţăranii săraci. Atunci, cei doi se luptau multă vreme pentru putere și câștiga ba unul, ba celălalt.”

• „Tot ce era grecesc era considerat la acea vreme frumos, așa că era o dovadă de nobleţe la Roma să vorbești greaca, să citești vechii poeţi eleni și să colecţionezi opere de artă elene. Și acesta a fost un noroc pentru noi. Pentru că, dacă romanii nu ar fi făcut toate acestea, astăzi nu am mai fi știut mare lucru despre arta greacă.”

• „Niciodată nu îi favoriza pe cei care te lingușesc cel mai mult, ci apreciază-i pe cei care îndrăznesc să nu îţi fie pe plac pentru o cauză bună. Niciodată să nu îţi neglijezi treburile de dragul distracţiei, stabilește o ordine și reguli în viaţa ta prin care să îţi împarţi timpul de odihnă și timpul de distracţii. Acordă toată atenţia treburilor domniei. Ascultă cât mai mult, înainte de a lua o decizie. Fă tot ce îţi stă în putinţă pentru a cunoaște bine oamenii excepţionali și pentru a te putea folosi de ei când ai nevoie. Fii amabil cu toată lumea, nu jigni pe nimeni.“ (citat dintr-o scrisoare a lui Ludovic al XIV-lea către un nepot al său)

• „De-abia după anul 1700 se schimbă treptat lucrurile. Multele și cumplitele suferinţe aduse de războaiele credinţei în Europa i-au pus pe gânduri pe unii oameni: oare este atât de important care capitol din catehism îl considerăm adevărat? Nu este mai important să fii un om bun, cumsecade? Nu ar fi mai bine dacă oamenii s-ar înţelege între ei, chiar și cei care au opinii diferite și credinţe diferite? Dacă s-ar respecta reciproc și ar tolera convingerile celuilalt? Aceasta era prima și cea mai importantă idee exprimată acum: ideea toleranţei. Diferenţele de mentalitate, credeau oamenii care promovau această idee, nu pot exista decât în privinţa credinţei. Că 2 x 2 = 4, asta e clar pentru toţi oamenii raţionali. Și de aceea raţiunea (bunul-simţ al omului, cum se mai spunea) era cea care trebuia și putea să unească toţi oamenii. În domeniul raţiunii poţi aduce argumente și poţi să îi convingi pe ceilalţi să respecte și să tolereze credinţa celuilalt, credinţa aflându-se însă dincolo de orice motive raţionale.”

• „Un regres așa de trist pare imposibil de înţeles, dar poate că pentru tineri este totuși la fel de ușor de înţeles ca pentru adulţi. Copiii nu trebuie decât să se uite bine în jurul lor la școală, unde colegii lor sunt adesea intoleranţi și răi, râd de profesorii lor numai pentru că aceștia poartă o haină demodată, care clasei i se pare caraghioasă, iar când un profesor și-a pierdut respectul elevilor atunci se dezlănţuie iadul. Și chiar și când un coleg se deosebește puţin de ceilalţi, fie numai și prin culoarea pielii sau a părului, sau prin felul în care vorbește sau mănâncă, devine ușor victimă; e chinuit fără milă și trebuie să îndure. Sigur că nu toţi copiii din clasă sunt răi sau lipsiţi de inimă, dar nimeni nu vrea să strice cheful celorlalţi, așa că majoritatea participă mai mult sau mai puţin la răutăţile acestea și ţipă pentru că ţipă și ceilalţi, până devin aproape de nerecunoscut. Din păcate, nici adulţii nu se comportă mai bine.”

• 
  

• „Cunosc un înţelept și bătrân călugăr budist care le-a spus odată concetăţenilor lui într-un discurs că ar vrea să afle de ce toţi oamenii sunt de acord că e ridicol și penibil atunci când cineva spune despre el însuși, «eu sunt cel mai deștept, cel mai puternic, cel mai curajos și cel mai talentat om de pe lume», dar când spune «noi» în loc de «eu», când spune «noi» suntem cei mai deștepţi, cei mai puternici, cei mai curajoși și cei mai talentaţi de pe lume, este aplaudat cu tot entuziasmul în ţara sa și este numit patriot.”

  Ediția audio a cărții este disponibilă pe audiotribe.ro. 

Sir Ernst H. Gombrich s-a născut la Viena în 1909 şi a început să lucreze la Institutul Warburg din Londra în 1936, unde a ocupat şi postul de director; a fost profesor de istoria tradiţiei clasice la Universitatea din Londra (1959-1976). A fost făcut cavaler în 1972 şi a
primit Ordinul Meritului în 1988, iar, printre numeroasele premii şi distincţii internaţionale, se numără Premiul Goethe (1994) şi Medalia de Aur a Oraşului Viena (1994). A decedat în noiembrie 2001.