Plictisitoarea vacanţă de vară a fraţilor Răţoi

S-a născut în 1975, în satul Gersa, județul Bistrița-Năsăud. A debutat editorial cu anul cîrtiței galbene, Editura Timpul, Iaşi, 2003 (Premiul de debut al USR, Premiul Mihai Eminescu – Opera Prima). Au urmat volumele: ghinga, Editura Vinea, Bucureşti, 2005,  Dicționarul Mara (ghidul tatălui, de la 0 la 2 ani),  Editura Cartier, Chişinău, 2009 (Premiul Radio România Cultural) și Insectarul Coman, Editura Charmides, 2017 (Premiul Cartea de poezie a anului 2017 – Gala tinerilor Scriitori, Premiul Radio România Cultural, Premiul Observator cultural). În anul 2018 scrie, pornind de la desenele lui lică Sainciuc, povestea pentru copii Moara de frig, apărută în același an la Editura Cartier, Chișinău. A publicat de asemenea volumele de proză Irezistibil, Ed. Cartea Românească, 2010, Parohia, Ed. Cartea Românească, 2012, Căsnicie, Ed. Polirom, 2015 și aceste lucruri care nu se vor schimba niciodată, Ed. Polirom, 2019. În prezent locuiește în Bistrița, unde lucrează ca profesor de științe sociale.

„Prima carte pe care am scris-o a fost o carte pentru copii. Aveam 11 sau 12 ani, locuiam în Gersa și, îmi amintesc exact, abia așteptam să plec de la școală și să ajung acasă, să mă așez la masa de lîngă fereastră și, pînă aveau să se întoarcă ai mei de la serviciu și să mă pună la teme, să scriu. Nu spusesem nimănui că fac asta, era cel mai mare secret al meu. Nu-mi amintesc absolut nimic din ceea ce scriam. Doar nerăbdarea de a ajunge acasă, la povestea mea. Poveste pe care, după ce am desenat și colorat de unul singur coperta, și după ce am îndoit foile în colțul din stînga sus, am ascuns-o în întunericul din cămară, strecurînd-o după lada cu făină, în colț. Apoi am uitat complet de ea. Pînă cînd, la vreo 30 de ani după asta, în timp ce părinții mei se mutau într-o altă casă, ajutîndu-i să strîngă lucrurile, mi-am amintit brusc de cartea mea și de locul secret în care o pusesem la păstrare. Degeaba am încercat să le reamintesc – nu o văzuse nimeni, nu știa nici unul despre existența ei. Și atunci m-am gîndit că aș putea s-o rescriu. Să rescriu o poveste pe care nu mi-o mai aminteam, refăcînd gesturile din copilărie. Așa că abia așteptam să plec de la școală, să ajung acasă, să mă așez la masa de lîngă fereastră și să scriu. Ca să îmi reamintesc, am început să descriu Gersa, împărțind-o pe anotimpuri: iarna (pînă-n 7-8 ani), cu Moara ei specială de frig, și vara (11-12 ani), cu plictisitoarele sale vacanțe. Acum (tocmai m-am întors de la școală și m-am așezat lîngă fereastră) scriu Toamna, 12+, o aventură la peștera Tăușoarelor, cel mai nordic și mai straniu punct al Gersei. Despre primăvară (pînă-n 16 ani) nu am încă nici o idee, dar uneori nici măcar nu e nevoie să scrii: e suficient să te apleci deasupra hîrtiilor și să desenezi coperte."

- Dan Coman, în ancheta coordonată de Ana-Maria Sandu, apărută în „Dilema veche", nr. 896, 10 - 16 iunie 2021 - „La început am crezut că e ușor să scrii pentru copii”