Spărgătorul-de-Nuci și Regele Șoarecilor

E.T.A. HOFFMANN (1776–1822) a fost unul dintre cei mai importanți scriitori romantici germani. În istoria artelor, a rămas cunoscut și ca muzician și pictor, dar celebritatea i-au adus-o povestirile sale în care satira, autoironia și întâlnirea dintre magie și știință conturează imagini fantastice despre natura umană și artă. A activat ca jurist până când Napoleon a cucerit Prusia, în 1806, apoi s-a îndreptat spre compoziție și critică muzicală în Bamberg și Dresda. Pasiunea lui pentru muzică l-a determinat să-și schimbe cel de-al treilea prenume, Wilhelm, în Amadeus, ca omagiu adus lui Mozart.

Ca prozator, a debutat cu nuvela Cavalerul Gluck (1809), cuprinsă mai târziu în volumul Scrieri fantastice în maniera lui Callot, iar odată cu textele pentru baletul Arlechin și opera Ondină devine un autor consacrat. Influențat de nume precum Novalis, Jean Paul și Calderón, scrie cele mai cunoscute povestiri ale sale: Elixirele diavolului, Spărgătorul-de-Nuci și Regele Șoarecilor și Urciorul de aur. Inspiră astfel multe compoziții muzicale, printre care baletul Spărgătorul-de-nuci de Ceaikovski (cu o coregrafie bazată pe repovestirea lui Alexandre Dumas), Kreisleriana lui Robert Schumann și opera Povestirile lui Hoffmann de Jacques Offenbach. 

Forța imaginației și macabrul, dublate de realismul descrierilor și de profunzimea observațiilor psihologice  îl transformă pe Hoffmann în unul dintre cei mai apreciați scriitori germani și într-o sursă continuă de inspirație pentru autori precum Hans Christian Andersen, Edgar Allan Poe, F.M. Dostoievski, Nikolai Gogol, Franz Kafka sau Italo Calvino.