Vise

Visul despre floarea albastră nu prea mai e de actualitate. Cine se trezeşte azi în pielea lui Heinrich von Ofterdingen trebuie că a dormit prea mult. Istoria visului aşteaptă încă să fie scrisă, iar a o elucida înseamnă a spulbera în mod decisiv, graţie iluminării istorice, credinţa superstiţioasă într-o determinare naturală a viselor. Visul participă la istorie.

„Visul despre floarea albastră nu prea mai e de actualitate. Cine se trezeşte azi în pielea lui Heinrich von Ofterdingen trebuie că a dormit prea mult. Istoria visului aşteaptă încă să fie scrisă, iar a o elucida înseamnă a spulbera în mod decisiv, graţie iluminării istorice, credinţa superstiţioasă într-o determinare naturală a viselor. Visul participă la istorie. Dincolo de gingăşia peisajului anecdotic, o statistică a viselor ar avansa pe solul uscat al unui câmp de luptă. Visele au ordonat războaie, iar în vremuri străvechi războaiele au instituit dreptul şi nedreptatea, ba chiar au fixat graniţe visului. Visul nu se mai deschide asupra unei zări albastre. A devenit cenuşiu. Stratul cenuşiu de praf aşternut pe lucruri e partea lui cea mai bună. Visele sunt acum o cale mai scurtă spre banal. Tehnica încasează pentru totdeauna imaginea exterioară a lucrurilor, ca pe nişte bancnote ce vor fi retrase din circulaţie. Acum mâna mai prinde o dată, în vis, această imagine şi pipăie, în semn de adio, contururile familiare. Apucă obiectele în locul lor cel mai uzat. Nu e totdeauna cea mai convenabilă manieră: copiii nu cuprind cu degetele un pahar, ci îşi vâră mâna înăuntru. Şi prin ce parte se oferă lucrul viselor? Care e locul lui cel mai uzat? E partea tocită de prea multă folosire şi garnisită cu sentinţe ieftine. Partea prin care lucrul se oferă viselor e kitschul."
Walter Benjamin

Citeşte un fragment din carte şi postfaţa pe LiterNet.