Așteptându-l pe Sfântu-Așteaptă

În ochii mei, Andreea lulia Scridon este fenomenală în fiecare mişcare poetică, am urmărit cât de flexibilă e pe scenă și am avut onoarea de a o avea ca invitată la diverse lansări şi dialo-guri. În Aşteptându-l pe Sfântu-Aşteaptă este o povestaşă desăvârşită, o Yesterday Kind of Girl într-un Cluj care îşi închide toate spitalele de păpuşi, apoi îşi umple dorul într-o Philadelphia 2003 sub petale de cireș cu toate păpuşile ei, Mariana, Matrioșca, chinezoaica Yoo și fiul ei, Cain, ca în final să-şi trădeze tristețea în fiecare gest. Tărâmul ei este magic, dar foarte pământesc în acelaşi timp; trecutul şi prezentul se întrepătrund unde lumina caută fericirea în întuneric. Citiți-o şi bucurați-vă de ea, este unică precum o făptură arhaică și efemeră care ne conduce de mână într-o lume mult mai bună decât a noastră: memoria, mintea şi inima ei. LENA CHILARI

Asemenea unui baobab suspendat care pare să aibă rădăcinile în cer, poezia Andreei Scridon scrutează aerul, pământul și cuvântul până când surprinde ecoul cochiliei melcului zdrobit, al dozei de cola ori al vocii de peste toate a bunicii. Iubirea? O căutare documentată, întărită de trăsăturile unui reporter căzut dintr-un labirint cercetat până la sânge, într-o epocă ce pare că nu se potrivește cu tandrețea trăirii. Până unde putem merge cu sufletul încât să ne fie de ajuns într-un spațiu în care te pregăteşti perpetuu pentru un miracol? O carte-radiografie a unui om care trăieşte viața prin poezia sa, aidoma numelui ce o conține.  ANA HERȚA

Soarele apune peste Cluj și lasă numai o clipă tristețile să strălucească în golden hour, se retrage lent și rămân în loc forme opace, din ce în ce mai greu de separat de întuneric. Andreea Iulia Scridon scrie o poezie a valorilor și a principiilor bine cunoscute și stăpânite, în care controlul înseamnă, de multe ori, respingere. În întuneric începe visul, care amestecă și redistribuie corpuri și viziuni pentru ca, la final, să traseze mereu aceeași concluzie: unele lucruri nu se vor schimba niciodată. DANA ZETU

După ce treci de titlul cu valențe ironice și parcurgi volumul Andreei Scridon, descoperi un univers populat de pisici negre și perdele galbene, de îngeri sfioși și de draci impetuoși, de apusuri de soare, pantofi comozi care iau chipul celui care-i poartă, de păpuși și fotografii din copilărie. 

Sentimentul dominant este de melancolie, pentru că „totul în viață este despre lucruri care se duc“. Însă dincolo de această lume construită aparent din tristețe și vremelnicie, există în toate poemele un ton șăgalnic, jucăuș, care îți rămâne după lectură ca gustul bun al unei înghețate savurate pe îndelete în oraș. DOINA GECSE-BORGOVAN