Pachet poezie pocket Predeterminat & NVRN

Poezia Teodorei Coman e o insulă alcătuită din minerale de maximă duritate – „nu obosește“ și „nu ezită“, rearanjează, analitic, dar și infinit de tandru, toate straturile realității. Un volum de o asprime limpede, lucid, hiperinteligent, alcătuit din concept, dar și din carne, însuflețit și auster, care nu lasă nerăsturnată niciuna dintre pietrele feminității și alterității. O poezie de o maturitate intimidantă pe alocuri, memorabilă, cu un aftertaste de „postsentiment“: „stai acolo, cu urechea lipită de pieptul cuiva,/ uită că mâinile posedă, uită de gură,/ ascultă cum viața bate singură și pură/ fără preconcepția ta“. O voce poetică mereu aproape de pulsul lumii, cu tot ce are ea azi mai contradictoriu și mai surprinzător. Maria Tănăsescu

Recit în gând; recitesc noua carte a Teodorei Coman, predeterminat: „închid ochii să-mi cresc empatia/ pentru ființe lipsite de vedere/ îmi imaginez viața tactil/ ca în dragoste“. Îmi plac precizia ei, efectul de onestitate, simplitatea cu care spune lucruri neflatante despre sine, dar totdeauna ludic-serioase (un paradox brevetat de Teodora), stupefiant de rezonabile. Îmi plac poemele astea care par (și nu-s neapărat) aplicații ale ultimelor investigații din neuroștiințe, dar cresc sofisticat-senzual, compunând – vers după vers – romanul unei ființe sapiosexuale. Sau un mare poem modular. Ștefan Manasia 

NVRN ( Nu va rămâne nimic) 

Îmi place gândul că undeva, demult, ne-am format cu aceleași lucruri/emoții/chestii. Și indiferent cât de diferiți am devenit peste timp, rămâne ceva delicat care ne leagă, nu nostalgie, doar ceva ce am împărtășit fără să știm și care a lăsat urme în noi. Liviu Diamandi 

Există o remanență a unor vremuri trecute care pulsează în noi și ne surprinde rulând aceleași versuri în cap, ani și ani, nu pentru farmecul lor mnemonic, ci pentru acea vrajă care lucrează dincolo de straturile obișnuite de contact între oameni. Dmitri Miticov